Ţăranu' român la Paris - Partea IV

Bună ziua copii!
Parcă mi-am mai revenit oleacă din depresie, drept pentru care o să mai bag oleacă de poveşti! Continuăm deci periplul prin Paris!

Le château de Versailles!

În primul rând tre' să menţionez cum am ajuns acolo, apoi să dau cu poza-n voi! Aşa cum spuneam , în seara precedentă nu am avut posibilitatea (ca să fiu elegant în exprimare) să descarc pozele din cameră şi nici să văd cum se ajunge la Versailles. Prin urmare, am întrebat dimineaţă la recepţia hotelului. Sărmanu' idiot de la tejgheaua recepţiei ne-a înţeles în pungă, pentru că ne-a explicat cu totul altceva! Totuşi, cât de cretin să fii, ca şi parizian, să nu înţelegi că nişte turişti vor să viziteze Palatul Versailles, nu Pavilionul Versailles! Oricum, am ajuns noi unde ne-a trimis idiotu' (adică la dracu'-n praznic), am constatat că am fost idiot că nu m-am interesat personal cum se ajunge la palat, şi am întrebat pe un alt băiat de pe acolo cum se ajunge! Nu prea ne-a lămurit nici ăla ce şi cum! Cum stăteam noi în staţie ca Moromete (cu capu'-ntre urechi), un nene român care se uita la noi cum ne uităm unii la alţii şi-a făcut milă şi ne-a lămurit ce şi cum! Săru-mâna şi pe această cale mă nene mă, că mare pomană ţi-ai făcut!

Am reuşit într-un final să ajungem şi la palat! Deoarece eu la istorie am fost corijent în liceu iar cu arta le am cam tot la fel cum le am cu medicina veterinară, nu prea am ce să vă povestesc despre ce am văzut, decât clasicul şi românescul Să-m' bag .... zis la modul cel mai sincer şi admirativ!

O să las deci pozele să vorbească pentru mine! Poze care sunt făcute de ţăranu' român (adică de je), fără prea mari pretenţii de cunoscător în ale pozelor artistice! Deci o să vă mulţumiţi cu ce aveţi, da?

Spre palat:

Prima poartă:

Prima curte interioară:

Poarta a doua pe dinafară:

Poarta a doua din interior:

A doua curte interioară:

Şi am intrat! De acum nu prea mai am ce să vă mai explic! Vedeţi şi voi cu ochiu' vostru ce-i pe-acoloşa!
La Chapelle Royale: nu putea intra oricine! Am făcut poză şi de la parter, şi de la etaj:

Am uitat să vă spun că puteai lua de la intrare, pe lângă pliante cu ghidul palatului şi ce se putea vizita, şi un fel de divais la care ascultai ce era de povestit la fiecare obiectiv in parte! Îţi setai limba dorită (noi românii nu egzistăm pe harta lumii, deci nu era şi româna disponibilă), introduceai numărul corespunzător unui obiectiv şi începea să-ţi povestească ce era de ştiut despre acel obiectiv! Adică un fel de mini-ghid electronic!
Şi-acum poze:

Şi-o vedere la grădini

Şi alte poze:

Ăsta cică era patu' unde dormea regele:

masa unde lua micul dejun

şi priveliştea spre grădini din apartamentul său

Săracu'! Ţi-e şi milă de el când te gândeşti ce năcăjât mai era!

Altă vedere la grădini

Camera reginei (ăştia nu dormeau împreună?)

Citisem eu nişte romane despre cum era la curtea regilor in Franţa (curtezane, rolul lor în trezirea regelui, ..., to'felu' de chestii)! Săracu'!

Mergem mai departe:

Şi cam atât cu interiorul palatului! O mai fi fost de vizitat, da' noi cam atât am reuşit să vedem! Am ieşit apoi să mergem în grădinile palatului, renumite şi ăstea!
The Marble Courtyard

Era înfiorător de cald! Aşa că nu am mers să vizităm grădinile pe jos! Am vrut să închiriem o maşinuţă cu care se putea merge prin grădini, dar, chiar când am ajuns acolo pleca ultima! Drept pentru care ne-am dus să mergem cu Le Petite Train.

Găsise omu' un loc la umbră şi se odihnea! Ce? N-are voie?

Ăsta era Petit Trianon

da' n-am mai coborât să-l vizităm şi pe-ăsta!

Am coborât la Grand Trianon

unde şi am intrat. Chiar la intrare era zona de suveniruri

Apoi începea vizita

O mică pauză în curtea interioară, între doua corpuri ale clădirii

Şi înapoi la vizitat:

Sala de biliard:

Sala galbenă (aşa cum am numit-o eu, din motive evidente):

Sala roşie (idem):

Şi încă vreo doo şi gata:

Ne îndreptăm spre ieşire

apoi, în aşteptarea trenuleţului, bem un freş de portocale la umbră. Moamăă ce bine e! Nici nu mai ţii cont că ai dat 3 euro pe un pahar de freş! Iar eu aici (în Atena) iau cu 1 euro 3 chile de portocale (de făcut suc) şi beau o săptămână.

Vine şi trenuleţu', ne urcăm în el toropiţi de căldura infernală, şi plecăm.
Nu am mai coborât la micul Trianon (Le Domaine de Marie-Antoinette) pentru că acolo se stătea la coadă la trenuleţ în plin soare şi erau şanse destul de mari ca, după ce stăteai în soare 15 - 20 de minute până venea trenuleţu', să nu te poţi urca în el! Câţi oameni coborau, atâţia urcau! Şi dacă nu coborau decât 2-3 oameni, închipuiţi-vă ce se întâmpla! Am zis deci pas, uitându-ne cu milă la ăia de aşteptau!

Frumoasă chinezoaica, nu?

Am trecut şi pe lângă terasa de lângă Grand Canal, unde i-am promis unui amic că o să beau o bere şi o să mă gândesc la el, dar nu am mai putut face asta (din motivul explicat mai sus).