sâmbătă, 29 mai 2010

Păstravi la cuptor

B
ună ziua copii!
Acum, că mi-am schimbat look-ul, am zis că ar fi bine să vă delectez cu o rețetă simplă dar delicioasă! Și anume niște păstrăvi la cuptor cu o garnitură de cartofi! Nu pare cine știe ce, știu! Dar e ceva special la ea! Că altfel nu mă mai oboseam s-o pun aici! După cum observați, nu postez fiecare mâncare pe care o fac (că altfel aș avea 50 de chile, nu 100), ci doar ce e demn de menționat! Nu o să pun vreodată aici vreo rețetă intitulată Ceafă de porc la grătar, nu?

Nu că n-ar fi bună....

Deci, ce are așa special rețeta asta? Păi ce să aibă? Sosul!

Să-i dăm drumul!

Ingrediente:
Pentru păstravii propriu-ziși:
- 2 sau 4 pastravi (De ce număr par? Nu știu! Da'-mi place cum sună!);
- sare și piper;
- usturoi granulat;
- boia dulce în amestec cu chili;
- pătrunjel, busuioc, rozmarin și, dacă vreți, și oleacă de cimbru;
- ulei măsline;

Pentru garnitură:
- 3-4 cartofi (atâți am folosit eu la 2 păstrăvi);
- 1 ceapă;
- iarăși ierburi;
- ce a mai rămas din amestecul boia&chili;
- ulei de măsline;

Pentru sos:
- unt (eu am folosit cam 1/3 de pachet mare);
- pătrunjel tocat în amestec cu rozmarin și busuioc;
- sare și piper;








Se condimentează păstrăvii pe dinăuntru cu sare, piper, usturoi granulat și rozmarin, iar pe afară cu sare, piper și ametecul de boia&chili. Se pune puțin ulei de măsline intr-o tavă, se așează delicat păstrăvii în tavă apoi se adaugă o cană de apă. Se bagă la cuptor (la 200°C)!








După 10 minute se întorc pe verso și se mai lasă încă 10 minute!









Apoi se ridică temperatura la cuptor la 250°C și se mai lasă câteva minute la rumenit (maxim 5-6 minute).

Între timp, după ce ați servit un pahar de bere rece, se curăță cartofii, se taie și se pun la fiert împreună cu condimentele pomenite mai sus!
Cât timp fierb cartofii, beți și al doilea pahar de bere (pentru că-i al naibii de cald), apoi puneți untul la topit într-o crăticioară!








După ce s-a topit untul








amestecați-l cu frunzele ălea (pătrunjel&co.), cu usturoiul pisat bine și adăugati bineînțeles și sarea și piperul (dacă aveți piper alb pentru asta e și mai bine)!








În acest moment ar trebui să fiți un pic mai vesel (de la bere) iar prânzul ar cam trebui să fie gata! Așa că băgați repede o țuică mică, să vă faceți poftă, și

Enjoy the lunch!








După masa eu am folosit 2 înghețățuri procurate în prealabil pentru a-mi face siesta! Acum voi faceți fiecare ce vreți, respectiv puteți (dacă mai puteți)!

Vă pupă Mișu de la Atena!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu