Hello again dragii mei!
Așa cum v-am promis mai zilele trecute, ieri mi-am făcut curaj să scot nasu' din bârlog și să-mi mișc trupul din dotare prin zona culturală a Atenei! Recte Acropole!
Așa că mi-am pus eu hotărât ciasu' să sune pe la 9 (sacrilegiu) sâmbătă dimineața! M-am sculat, m-am trezit, m-am spălat, m-am îmbrăcat, mi-am băut cafeluța (de emoții nici foame nu îmi era) și am tăiat-o!
Am ajuns la metrou! Nu! Nu e iarăși straic!
Da' nici totul OK nu e! După cum puteți vedea în imaginea de mai jos
se lucra la linie, deci pe o anume porțiune din traseu trebuia să merg cu autobuzul! Asta e! Arta cere sacrificii, mi-am zis, și m-am așezat cuminte pe băncuță, în așteptarea metroului! Cum stăteam eu așa cuminte, brusc mi-am dat seama ca trenul la care mă uitam și care era pentru sensul celălalt de mers față de mine, era de fapt trenul în care trebuia să fiu și eu! Pentru că eu, fiind dimineaţă, am mers cam ca măgarul, fără să gândesc! În virtutea inerției! Care inerție m-a purtat unde mă poartă în fiecare dimineață: pe sensul spre în sus. Numai că eu trebuia să merg spre în jos.
Hmmm! Am început în forță!
Mă îndrept resemnat spre celălalt sens, gândindu-ma dacă n-ar fi mai bine să mă întorc acasă, că cine știe ce mai fac! Da' nu m-am întors!
A venit și trenul, m-am urcat în el și am început aventura explorării Atenei de unul singur!
Spre surprinderea mea totul a fost OK! Adică am coborât in Ano Patissia, acolo autobuzul aștepta în stație (era autobuz special înființat pentru a suplini întreruperea continuității călătoriei cu trenul) și ne-a dus direct in stația Attiki! De unde am luat iar metroul până la Syntagma! Am ales să cobor aici și nu în Akropoli cum ar fi fost firesc deoarece voiam să mai văd și Piața Constituției și strada Ermou! Pentru cine nu știe, strada Ermou este celebră pentru cumpărăturile pe care le poți face aici! Este similară cu strada Corso Vittorio Emanuele II din Milano, care duce spre Dom!
Deci am coborât in stația Syntagma!
M-am învârtit oleacă, am făcut niște poze
Ăsta nu știu ce este, că nu mi-am luat nici un ghid cu mine!
Idem!
Ăsta-i Hotel Grande Bretagne
A se remarca vă rog limuzinele luxoase din fața hotelului! Asta referitor la ce scriam eu mai demult!
Au și aștia autobuze din ălea de vizitat orașul, cum am mai văzut și în Barcelona!
Asta-i piața văzută din celălalt capăt!
Exact aceeași poziție, dar la 180°. Strada cu pricina!
Exact ce ziceam mai înainte!
Au și trenulețe!
Și conaționali!
Fraeru' marcă banu'
Din nou strada minune!
Străduță perpendiculară pe strada Ermou! Așa sunt toate strazile în centru! Mici, înghesuite, aglomerate, ...Oare cum o fi să trăiești așa? Nu cred că vreau să știu!
Magazin Lego!
Ăla e în mărime naturală și e făcut tot din piese Lego! Am lăsat imaginea în mărime originală ca să puteți da zoom și să vedeți mai bine!
Mergem mai departe!
Au și ăștia golanii lor! orice clădire fără paznic este mâzgâlită imediat!
Păcat!
Și nevasta lu' conaționalu' de la trenulețul roșu! Săr'na!
Magazin cu poșetuțe!
MIMă!
Delicatesuri! Brusc mi-am adus aminte că n-am mâncat nimic azi! Am corectat situația!
Concurența lu' conaționalii! Nu suferă nici o comparație!
Piațeta unde e situată acea biserică! Cât ma învârteam să găsesc poziții pentru a face poze, am văzut niște negrii cu niște desagi mari, facute din cearșafuri! Cât am intors puțin capul în altă direcție, au și întins cearșafurile expunând poșete și alte chestii la vânzare!
Însă nu asta m-a surprins! Niște amărâți încercând să facă un ban cinstit! M-a surprins rapiditatea cu care strângeau totul când vedeau poliţia(intr-o secundă erau cu ele în spate mergând, jur)!
Nici nu am avut timp să reacționez (adică să fac o poză ceva).
Am trecut și de biserică! Am intrat și eu prin magazine, să știți!
Ia uitați-i mă! Ce vă spuneam?
De pe o străduța laterală se vede dealul cu pricina! E bun! Asta înseamnă că sunt pe-aproape!
Și am ajuns și la piața nuștiucum se cheamă, care cică este punctul de plecare spre Acropole!
Cam dezolant, nu?
Alții!
Instantaneu am uitat de frumusețea ghaneză
Cre' că azi mă-nsor!
Băăi, deci era o babă urâtă cu spume! Și ce rol a ales? Mireasă!
Dar cred că râd eu ca prostul! Rolul e oleacă mai profund cred! Ea e mireasa care nu s-a mai măritat niciodată! Cine dracu' s-o ia?
Străduță din zonă! Asta-i mare(largă), credeți-ma!
Încep chietrele! Uite mă peste cine dăm pe-aici! Până aici ați ajuns mă?
Deci ruinele ăstea de se văd in stânga reprezintă Library of Hadrian!
Cel puțin așa scrie:
Mai fac vreo doo poze la niște chietre si mergem mai departe!
Cred că m-am cam rătăcit printre străduțele ăstea! N-au și aștia indicatoare?
BINGO! Da' e cam puțină lume (spre deloc)!
Hmmmm!
În fine! M'eiță merge mai departe!
Mă! Sigur ăsta-i drumul?
Asta-i mă! Adică și ăsta, ca să fiu mai precis!
Bine că am ieșit la liman!
Uite ce frumos se vede!
Io la Acropole!
Poze de pe acoloșa!
Și încă o dovadă că civilizația greacă e una milenară!
Deja este două fără douăzeci! Nu mai am timp si pentru Acropole si pentru templul ăla din vale! Așa că iau hotărârea să amân vizitarea chetrelor din vârfu' dealului pentru când vine familia în vizită și o să vizitez doar chetrele de jos!
Zis și făcut!
O ultimă poză (și cu mine una) și apoi încep să mă cobor în jos prin păduricea-parc!
Bye Bye până data viitoare!
Ajung acușica!
Am ajuns! Trec pe lângă biserică fără să mai intru, pentru că deja mă cam dureau picioarele și-mi era și sete!
Și ajung la Stoa of Attalos (ce-o fi alea?)
Aa! M-am prins! Alte chietre!
Cât m-am învârtit eu printre chetrele ălea de nebun și-am făcut poze, am observat o chestie ciudată! Dar vă las să vedeți și voi, și poate o să observați și voi aceeași chestie! Că mie practic mi-a sărit în ochi!
Mă, voi ați văzut că aștia împart statuile? Adică trupul expus într-o parte și capul separat!
Ba mai mult, la unul i-au tăiat și puța!
Mă rog! Fiecare avem ciudățeniile noastre!
Am plecat mai departe! Periplul meu se apropia de sfârșit!
Pășesc sfios pe Panathenaic way,
atent să nu deranjez pe aia expuși!
Alte chietre!
Uațap dog?
Uațap men?
Hey 'ommy! Giv'me five!
Ups! Pardon!
Mă apropii ...
Din ce în ce mă apropii ....
Am ajuns!
Bag repede trei poze la peisaj
Trei mai de-aproape
Și una cu mine ofcors
Și pe-ormă mă-ndrept spre casă că deja mi se acrise de cultură!
Trec iar pe lângă unu' fără puță, atârnat (mă, grecii ăștia tre' să se caute, că nu-s întregi la cap) și mă îndrept încet-încet spre primul pas al călătoriei de întoarcere!
În acest drum am putut admira iarăși frumusețile oferite de CENTRUL orașului
apoi, liniștit că la o adică se mai găsesc haine și pentru grași
m-am oprit și pe la o biserică să târguiesc câte ceva pentru aripa bătrână de acasa!
Gata! M-am săturat de plimbare! Și de scris! Azi am scris 5 ore încontinuu!
Mi-am făcurt norma pe mai multe zile!
Mă bag și eu la un film ceva, ...
Va pup!
Pa!
3 comentarii:
Multumim Mihai pentru plimbarea prin Atena si pina la Acropole! Mai asteptam!
Mitica
La Multi Ani Mihaita! Sa fii sanatos si la punga gros(ca doar de aia ai plecat in Grecia).
Fam Domnitanu :-)
Mulțam domnilor!
Am auzit că plecați la olteni de Paști! Asta înseamnă că n-o să ne vedem acum! :(
Nu-i nimic, vă aștept aici! :)
Trimiteți un comentariu